VIDEO Povestea premiului de 2.000 de euro care i-a ajutat pe toți elevii clasei a IV-a B, de la Liceul Tehnologic Topolog, să plece în excursie la munte / Concursul Elevii schimbă jocul: CartON! a ajuns la 80 de comunități
Liceul Tehnologic Topolog, județul Tulcea, a fost marele câștigător al concursului „Elevii schimbă jocul: CartON!”. Propunerea lor de campanie a fost „Cartonul – prietenul tuturor” – iar participanții au fost elevii clasei a IV-a B, coordonați de învățătoarea lor, Virginia Ciobanu. Cu cei 2.000 de euro câștigați la concursul organizat de Edupedu.ro și Tetra Pak, toată clasa a putut pleca în excursia de la finalul ciclului școlar, la munte pe Valea Prahovei.
Am fost la Liceul Tehnologic Topolog tocmai să-i cunoaștem pe elevi și pe învățătoarea lor, pe oamenii care au reușit să implice toată comunitatea în demersul lor. Când am intrat în clasă elevii nu se vedeau de cutii. Erau în mijlocul unei lecții interactive, iar învățătoarea Virginia Ciobanu i-a întrebat despre cutiile de carton amplasate pe mese. Un elev, Nicu, a explicat că aceste cutii încurcă și acoperă, subliniind importanța refolosirii și sortării lor corecte: „Unde le e locul cutiilor? La reciclat.”
Elevii i-au vizitat apoi pe colegii lor de la liceu și chiar pe prichindeii de la grădiniță pentru a le arăta și lor ce pot realiza din cartonul rezultat din fel de fel de ambalaje. Au creat diverse obiecte, cum ar fi suporturi de creioane și căsuțe pentru păsări. Roxana, o elevă, a prezentat cu mândrie căsuța ei de păsări, iar colegii ei au fost încântați de proiectele realizate.
Sursa foto: edupedu.ro, aici