UE face noi reguli pentru ambalajele produselor: costuri noi pentru producători ca să protejeze mediul
Consiliul UE, care reunește reprezentanții statelor membre, a ajuns luni la un acord cu privire la o nouă propunere legislativă privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, potrivit unui comunicat. Obiectivul este protejarea mediului, iar noile reguli, dacă vor fi adoptate, vor aduce noi costuri pentru producători.
Consiliul a convenit, spre exemplu, că săculeții de ceai și etichetele autocolante de pe fructe și legume trebuie să fie biodegradabile, introducând opțiunea ca statele membre să solicite ca alte ambalaje (de exemplu, dozele de cafea și pungile de transport din plastic ușor) să fie compostabile în condiții specifice.
Noile norme introduc restricții privind anumite formate de ambalaj, inclusiv ambalajele din plastic de unică folosință pentru fructe și legume, pentru alimente și băuturi, condimente, sosuri în cadrul sectorului HORECA și pentru produse cosmetice și de toaletă de mici dimensiuni utilizate în sectorul de cazare (de exemplu, flacoane de șampon sau loțiuni de corp).
Proiectul de regulament (legislație UE), venită din partea Comisiei Europene, stabilește cerințe pentru a garanta că ambalajele sunt sigure și durabile, cerând ca toate ambalajele să fie reciclabile și ca prezența substanțelor problematice să fie redusă la minimum. De asemenea, ea stabilește cerințe de etichetare pentru a îmbunătăți informarea consumatorilor.
În plus, proiectul stabilește obiective obligatorii de reutilizare, prin limitarea anumitor tipuri de ambalaje de unică folosință și prin solicitarea operatorilor economici de a reduce la minimum ambalajele utilizate.
Sursa foto: g4media.ro, aici