Tratatul privind poluarea cu plastic: negociatorii intră în fondul problemei / Reducerea producției sau reciclare?

O provocare „imensă”, dar „nu insurmontabilă”: o sesiune de cinci zile de discuții intense a început luni, la Paris, în încercarea de a face progrese în vederea încheierii unui tratat care să pună capăt poluării cu plastic, transmite agenția AFP.
Reprezentanții a 175 de națiuni cu ambiții divergente s-au întâlnit la sediul UNESCO pentru a doua din cele cinci sesiuni ale comitetului internațional de negociere, cu scopul de a ajunge la un acord istoric care să acopere întregul ciclu de viață al materialelor plastice.
Sursa foto: g4media.ro, aici