Topul țărilor campioane mondiale la poluarea cu plastic: „Arderea lui în aer liber poate provoca daune substanţiale sănătăţii umane”
India este cel mai mare poluator cu plastic din lume, conform unui inventar la nivel mondial dedicat acestei probleme, publicat miercuri de o echipă de cercetători, care evidenţiază pericolele recurgerii frecvente la incinerarea necontrolată a acestor deşeuri, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Autorii studiului publicat în jurnalul ştiinţific Nature, cercetători de la Universitatea din Leeds, Anglia, au calculat că 52,1 milioane de tone de plastic au fost aruncate în mediul înconjurător în 2020.
India este cel mai mare poluator, cu 9,3 milioane de tone de plastic, aproape o cincime din totalul la nivel mondial, ceea ce reflectă populaţia sa mare, dar şi faptul că majoritatea deşeurilor nu sunt colectate.
Aceste deşeuri necolectate sunt, de asemenea, principala sursă de poluare cu plastic în ţările din sud, potrivit studiului.
India este urmată de Nigeria (3,5 milioane de tone) şi Indonezia (3,4 milioane de tone).