Studiu: În 2020, 63% din hârtie și carton au fost reciclate în România, față de o medie europeană de 82%
România este al zecelea producător de deșeuri de hârtie și carton din Europa și se află pe locul 29 din 30 de națiuni europene în ceea ce privește reciclarea. În 2020, 63% din hârtie și carton au fost reciclate la noi în țară, față de o medie europeană de 82%, arată cel mai recent studiu realizat de DS Smith.
Totodată, DS Smith, companie producătoare de ambalaje sustenabile, preconizează că acest procent ar putea scădea la 43% până în 2030.
Potrivit studiului, dacă rata de reciclare a ambalajelor din hârtie și carton din Europa ar crește cu doar 9%, încă 5 milioane de tone de material ar putea ajunge anual în fluxurile de reciclare, ceea ce ar însemna o valoare adăugată de până la 1 miliard de Euro.
Ratele de reciclare a hârtiei și a cartonului au fost în scădere în ultimii cinci ani, atingând o medie de 81% în Europa în 2022. Raportul DS Smith prezintă acțiuni clare care pot contribui la creșterea în continuare a ratei la 90%, astfel încât economia circulară în jurul a ceea ce este deja cel mai reciclat material din Europa să își poată atinge potențialul maxim.
“Hârtia și cartonul sunt deja cel mai reciclat material de ambalaj din Europa și unul dintre cele mai circulare materiale de pe planetă. Dar, deși aproape patru din cinci bucăți de carton și hârtie sunt deja reciclate, există o oportunitate imensă de a face și mai bine – creând valoare economică și mii de locuri de muncă, economisind în același timp resursele prețioase ale pământului. Dacă legiuitorii, autoritățile locale, întreprinderile și consumatorii colaborează, credem că putem face în așa fel încât niciun ambalaj să nu devină deșeu“, afirmă John Melia, Director de Dezvoltare Strategică și Inovare în cadrul Diviziei de Reciclare a DS Smith.