Șoselele, curăţate de goana după reciclabile

 

download (6)

Comandouri de „recuperatori” de deşeuri nu iartă nimic pentru banii programului naţional de reciclare, Sistemul de Garanţie-Returnare. Primele autorităţi care recunosc că românii au fost seduşi şi transformaţi în ecologişti fervenţi de banii din programul naţional de reciclare sunt cele care se ocupă de drumurile din Oltenia.

Acestea sunt şocate de comandourile de „recuperatori” de ambalaje care colindă peste tot şi fac să dispară ambalajele care au sigla ce permite recuperarea. Este mai puţin gunoi pe marginea drumurilor naţionale după implementarea programului naţional de reciclare, anunţă Radio Craiova.

Din Gorj în Bucureşti, tone de deşeuri de plastic şi sticlă care puteau fi recuperate erau aruncate peste tot, dar acum mirajul banilor din fondul special de recuperare a schimbat totul. Acum, până şi pe străzi sau şosele, alei dosnice sau chiar spaţii amenajate pentru preluarea gunoiului, toate sunt trecute prin sită de „recuperatorii de ambalaje”. Reprezentantul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova, Cristi Tudor, a declarat că maşina pentru ridicat deşeuri intervenea până acum şi de două-trei ori pe săptămână, dar nu făcea faţă. Surpriză însă, de la începerea programului naţional de reciclare, s-a constatat o scădere a cantităţii de deşeuri abandonate.