Șeful Garzii Naţionale de Mediu cere închisoare pentru ce care ar deșeuri / ”Au fost aplicate sancţiuni de sute de milioane de lei în decurs de trei ani. Unii plătesc, alţii nu, dar fenomenul continuă”

 

download

Andrei Corlan, şeful Garzii Naţionale de Mediu, a declarat că dacă arzi deşeuri, faci puşcărie, el precizând că au fost aplicate sancţiuni de sute de milioane de lei în decurs de trei ani, dar fenomenul persistă, astfel că o problemă de genul acesta va trebui să o abordăm în sferă penală, transmite News.ro.

Andrei Corlan a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News că ”arderile ilegale de deşeuri reprezintă un proces de valorificare a deşeurilor care de cele mai multe ori sunt deţinute ilegal, valorificate ilegal şi comercializate ilegal. ”Este un fenomen care din păcate în România încă este de amploare şi Garda Naţională de Mediu desfăşoară, constant, acţiuni împotriva acestui fenomen”, a afirmat comisarul general al Gărzii de Mediu.

El a precizat că de anul trecut, Garda Naţională de Mediu are o procedură în premieră, fiind singura instituţie care confiscă deşeurile cu valoare materială.

”Nu adunăm gunoiul, adunăm exact ceea ce îi doare pe acei făptuitori, pentru a descuraja fenomenul” a spus Corlan, precizând că au fost singurii care au început confiscarea autovehiculelor care transportă deşeuri ilegale şi au extrapolat la confiscarea deşeurilor cu valoare materială.