România face un pas important pentru creşterea cantităţii de sticlă reciclată
România devine a 13-a ţară care se alătură iniţiativei Close the Glass Loop, unindu-se astfel cu alte platforme naţionale din Austria, Belgia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Ţările de Jos, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia şi Regatul Unit. Cu alte cuvinte, ţara noastră face un pas important în creşterea cantităţii de sticlă reciclată care vine practic în completarea altei măsuri implementate de la finalul anului trecut, respectiv Sistemului de Garanţie – Returnare (SGR).
“Prin împărtăşirea celor mai bune practici între platformele naţionale şi promovarea iniţiativelor comune în colectarea separată a ambalajelor de sticlă din sectorul rezidenţial şi comercial, dar şi prin susţinerea investiţiilor cu randamente ridicate de reciclare a sticlei în ambalaje de sticlă noi (bottle to bottle), Close the Glass Loop îşi propune să mobilizeze toţi actorii relevanţi pentru atingerea la nivelul Uniunii Europene a ţintei de colectare de 90% până în 2030 (în creştere faţă de rata de 80,1% atinsă în 2021)”, anunţă, printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Coaliţiei pentru Economia Circulară – CERC.
Această decizie vine ca rezultat al conferinţei europene organizate de Coaliţia pentru Economia Circulară – CERC în parteneriat cu platforma Close the Glass Loop, eveniment ce a avut ca temă “Planul de Acţiune pentru Circularitatea Ambalajelor de Sticlă în România”. Practic, noua platformă naţională va fi coordonată de CERC, organizaţie care reuneşte principalii actori implicaţi în tranziţia României către o economie circulară.
“Prin introducerea în România a Sistemului de Garanţie – Returnare (SGR) la sfârşitul lunii noiembrie 2023, s-a creat un nou mecanism de colectare a ambalajelor de băuturi, inclusiv a celor din sticlă. În acest context, reprezentanţi ai industriei locale şi europene de reciclare şi producţie a ambalajelor de sticlă, ai autorităţilor centrale şi locale din România, precum şi ceilalţi actori relevanţi (retaileri, îmbuteliatori, organizaţii de implementare a responsabilităţii extinse a producătorilor) s-au reunit pentru a discuta despre cele mai eficiente metode de creştere a colectării şi reciclării deşeurilor de ambalaje din sticlă în România”, menţionează CERC.