Cinci proprietari de restaurante și baruri din București au povestit pentru HotNews.ro ce probleme au identificat până acum în implementarea Sistemului de Garanție-Returnare, în cele patru luni de la lansarea acestuia.
De ceva vreme prin București au început să fie văzuți din ce în ce mai mulți oameni cu sacoșe pline de peturi, sticle și doze de aluminiu goale. Este efectul pe care-l are Sistemul de Garanție-Returnare, pe lângă scumpirea cu 50 de bani a majorității produselor cu astfel de ambalaje.
În plus, fiecare dintre cei care intră în „hora reciclării” trebuie să-și creeze acasă un spațiu special pentru depozitarea acestor ambalaje ce trebuie tratate cu mare grijă, pentru că aparatele SGR nu acceptă decât perfecțiunea.
„Suflă în sticlă! Suflă să se umfle, că nu ți-o ia dacă e îndoită”, strigă la mine un paznic de supermarket care asistă la lupta mea cu aparatul RetuRo ce-mi tot scuipă înapoi sticla de plastic.
De când am început să returnez aceste ambalaje, am observat mai multe nereguli și situații uneori amuzante, alteori enervante, dar foarte românești – întocmai cum s-a dovedit și implementarea „celui mai mare proiect de colectare selectivă a deșeurilor, menit să sprijine progresul României spre un viitor mai curat și mai responsabil”.