Plasticul din Dunărea românească – Cel mai amplu studiu de până acum

 

download (1)

 

Poluarea mediului este un subiect ce ne interesează pe toți în aceste vremuri. Chiar zilele trecute, Ministrul Mircea Fechet chiar a condus delegația României la Consiliul de Mediu de la Bruxelles unde s-a discutat despre Directiva-cadru privind deşeurile, reducerea poluării cu microplastice. Microplastice care fac și obiectul articolului nostru, pentru că poluarea apei este la fel de importanta ca și poluarea solului sau poluarea aerului.

DATELE STUDIULUI – ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM?

Poluarea apei cu micro si macroplastice a fost analizată în cadrul unui studiu efectuat de asociațiile Mai Mult Verde și Global Water Partnership România în țara noastră de-a lungul Dunării analizând cantitățile acestor materiale. Studiul poluării apelor Dunării a fost analizat înca de la intrarea acestuia în țară, în punctele Moldova Veche (km 23 după intrarea pe teritoriul României), Gruia (în aval de Porțile de Fier II) și Isaccea (după ultimul afluent/ râul Prut, înainte de Delta Dunării). Acesta a fost efectuat prin prelevarea mai multor probe de apă pe parcursul a cinci sezoane, în perioada primăvară-iarnă 2022 și primăvară 2023. (fiind cel mai extins studiu din România până în prezent).

Ca și concluzie a acestui studiu, cercetătorii au calculat un volum de aproximativ 100 tone de plastic anual în apele Dunării de pe teritoriul României. Dintre care, în medie, 48.5 tone de microplastic (0.0001mm – 5mm) și 48 tone de macroplastic (între 5 mm – 2,5 cm). Această conculzie este îngrijorătoare, mai ales în contextul în care organismele internaționale estimează că până în anul 2050 este posibil să avem în ape mai mult plastic decât pește.

DE UNDE PROVINE MICROPLASTICUL DIN DUNĂRE?

Analizele au arătat că cele mai frecvente materiale întâlnite au fost polietietilena (52-86%) și polipropilena (12-26%).

Polietilena, găsită în toate probele prelevate, este întâlnită in general în alcătuirea ambalajelor alimentare și produselor de uz casnic precum pungi și recipiente. Polipropilena aparținând dopurilor, capacelor, electrocasnice, țevi și bare.

   

 

 Citește mai mult

Sursa foto: sigad.ro, aici