O revoluție de dinainte de Revoluție: din 30 noiembrie, se întoarce în viețile noastre unul dintre puținele lucruri bune de dinainte de 1989: reciclarea. Ce trebuie să știe toți comercianții despre SGR, Sistemul de Garanție-Returnare

download (29)

Primii bani i-am făcut la 7 ani, vânzând pe furiș sticlele și borcanele din cămara maică-mii. Pe vremea aia se câștigau bani frumoși din astfel de operațiuni, iar cu banii câștigați de la centrul de colectare puteai să-ți iei câte un plic filatelic cu premii sau înghețată Polar. La școală nu ne plăteau, deși trebuia să ne facem datoria patriotică de a colecta sticle, hârtie și – nu mă întrebați de ce – castane și frunze de podbal.

Nu mi-e dor de perioada aia, dar ceva îmi plăcea: gândul că fiecare obiect poate fi refolosit, recuperat, că viața unei sticle de Brifcor nu se termină odată ce dădeai pe gât băutura soioasă dinăuntru… Sigur, și banii! Pe vremea aia nu era o rușine să reciclezi, nu erai considerat sărac dacă mergeai cu sacoșa burdușită de recipiente la centrul din cartier, în Cutezătorii era dat chiar drept exemplu cazul unui pionier model care reușise să-și ia o bicicletă din revalorificarea sticlelor și borcanelor.

Arc peste timp, în urmă cu vreo doi ani, un pionier bătrân trecea strada cu doi saci plini de peturi. Magazinul din colț tocmai își instalase o mașinărie de preluare a ambalajelor. Sigur, ca orice revoluție la început, aparatul a dat eroare, drept care am bătut orașul în lung și-n lat încercând să găsesc un loc unde se pot recicla plasticele.

 

Citește mai mult