Guvernul pregăteşte o Ordonanţă de Urgenţă pentru stoparea intrării în ţară a deşeurilor declarate ca fiind marfă second-hand. În acest sens, în data de 25 octombrie a.c. va avea loc o importantă întâlnire între reprezentanţii ANPC şi cei ai GNM pentru „armonizarea acţiunilor de colaborare interinstituţională“, care va clarifica rolurile şi obligaţiile pe care le vor juca cele două instituţii ale Statului în controlul la frontieră al transporturilor declarate ca marfă second-hand.
Conform proiectului de OUG, controalele importurilor şi transferurilor de mărfuri sau produse purtate sau uzate se vor efectua de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în colaborare cu Garda Naţională de Mediu, Registrul Auto Român, Autoritatea Vamală Română, Ministerul Sănătăţii prin autorităţile de sănătate publică judeţene, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, precum şi cu Ministerul Afacerilor Interne prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia Română și Poliția de Frontieră Română.
Vă redăm în continuare câteva pasaje, credem noi, importante din proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care, dacă va fi adoptat de Guvern şi aplicat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Garda Naţională de Mediu, va închide o nişă importantă din traficul cu deşeuri.
Reglementări ce vor fi introduse prin OUG privind introducerea pe teritoriul României
a produselor purtate sau uzate
● Punerea pe piață, comercializarea sau distribuirea gratuită a produselor folosite se poate realiza de către operatorii economici doar dsupă primirea avizului eliberat de ANPC în acest sens.
● Operatorii economici care introduc pe teritoriul României produse second-hand au obligaţia să înregistreze tranzacțiile în registrul operatorilor economici de produse second-hand, pus la dispoziție de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin intermediul aplicației SIATD gestionată de către Administrația Fondului pentru Mediu, cu cel puţin 24 de ore înainte de momentul introducerii în țară.