Ministrul Mediului nu e mulțumit de Sistemul de Garanție-Returnare: M-aș bucura când iau înjurături să fim mai mulți
MInistrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat joi despre Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR), că el personal nu este mulţumit cu modul în care merg astăzi lucrurile.
„Eu personal nu sunt mulţumit în legătură cu modul în care merg astăzi lucrurile. Mă aşteptam la mai mult, să ne mişcăm mai repede, să nu mă sune comercianţi care să îmi spună că stau de o săptămână cu sacii şi nu a venit nimeni să îi ia. Mă aşteptam să nu existe astfel de probleme care ţin exclusiv de viteza şi de modul în care noi ne facem treaba”, a afirmat Mircea Fechet.
Ministrul a afirmat că se aşteaptă ca ritmul în care se deschid fabricile şi instalaţiile de numărare şi sortare să crească.
„Mă aştept să le punem în funcţiune cât mai repede, va veni un volum mare de ambalaj în gestiunea noastră”, a completat Fechet, arătând că românii aleg să folosească acest sistem de garanţie şi returnare.
„Îmi face plăcere să apăr sistemul SGR de fiecare dată, nu ştiu dacă cineva se luptă cu mai multă pasiune decât o fac eu pentru SGR dar m-aş bucura să constat că atunci când mă uit în jurul meu să constat că şi când iau înjurături să fim mai mulţi. Nu ar strica mai mult suport, fie că vorbim despre conducerea executivă a companiei sau acţionari. Tot citesc în presă, ministrul amână, suspendă, nu ştiu ce face. Vreau să clarific că nu se suspendă nimic, nu se amână nimic”, a arătat Fechet.