Primăria Sectorului 3 din Capitală montează de câteva luni sute de pubele îngropate de colectare a deșeurilor, în condițiile în care România trebuie să renunțe, până în 2025, la clasicele ghene tubulare de bloc, pentru a respecta normele de mediu europene.
Locuitorii reclamă însă că lucrările se fac haotic și că se sapă foarte aproape de țevile de gaze, lucru care i-ar putea pune în pericol. În context, PressOne a cerut precizări Primăriei Sector 3, care transmite că are toate aprobările pentru acest proiect. Am contactat și distribuitorul de gaze. Distrigaz Sud Rețele susține contrariul.
Între timp, un copil a căzut într-o groapă săpată de Primărie și a fost scos de acolo de un echipaj SMURD. Într-o adresă oficială obținută de PressOne, Poliția Locală explică accidentul: „hoții fură noaptea elementele de siguranță din jurul lucrărilor publice”, iar șantierele devin nesigure.