Localnicii din zona stațiilor de sortare Iridex și 3R Green din Chiajna, Rudeni sufocați de munții de gunoaie. Oamenii spun că sunt amenințați să tacă.

 

IRidex 1 768x433

Numeroase sesizări sunt făcute zilnic de cetățenii din Chiajna, Rudeni, cartierele Pajura, Bucureștii Noi, Străulești, Militari Rezidence, Chitila, zona Șoselei de Centură către autoritățile responsabile dar și către politicieni. Oamenii sunt îngroziți de ceea ce se întâmplă iar situația pare că a scăpat de sub control. La marginea cartierelor bucureștene oamenii sunt amenințați să tacă de către persoane influente care au un interes în zonă. De spaimă că se vor îmbolnăvi și ei dar și copii lor, localnicii au transmis printr-un număr imens de petiții  un mesaj disperat, convinși fiind că doar publicarea în presă a acestei situații va duce la rezolvarea ei.

Deși au făcut numeroase demersuri către autorități, nimeni nu i-a ajutat în niciun fel. De asemenea, oamenii spun că au publicat fotografii și înregistrări în spațiul public cu munții de gunoaie dar că au fost amenințați sǎ-și vadă de treaba lor și să șteargă postările.

 

Sursa foto: gsnews.ro, aici