După 9 ani avem o lege a DEEE: 127/2024
După mai bine de 2 ani de discuții, întâlniri, prezentări și dezbateri pe marginea OUG 5/2015, legea privind DEEE (deșeurile de echipamente electrice și electronice) – legea 127/2024 a fost promulgată de Președinte prin decretul 845 din 10 mai 2024, iar astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial și produce efecte.
Dezbaterile cu principalii stakeholderi din piață au început în 2023, fiind organizate și conduse de Dl. Mircea Fechet în calitate de Vice-Președinte al Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților. Dezbaterile au fost definitivate de către Virgil Popescu, care a preluat ulterior Președinția Comisiei. Este de apreciat faptul că s-au dezbătut toate amendamentele depuse de Ministerul Mediului, producători, Coaliția PRO DEEE și alte OTR-uri, reciclatori.
Actul normativ este, în viziunea noastră, unul fair pentru întreaga industrie, în care accentul se pune pe responsabilitate în gestiunea DEEE, stabilește măsuri pentru protejarea mediului şi a sănătății populației, prin prevenirea sau reducerea efectelor negative ale generării şi gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.