Declarația de mediu: AFM prelungește din nou perioada în care formularul se mai poate depune în format tipărit
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a prelungit din nou perioada în care declarația de mediu mai poate fi depusă atât în format tipărit, cât și online, conform unui anunț recent. Asta deși cel mai recent termen stabilit pentru trecerea la depunerea exclusiv online a formularului, cel din 21 decembrie 2021, expirase deja.
Prin urmare, conform anunțului publicat de AFM, declarația de mediu în format tipărit mai poate fi depusă până în februarie 2022 (pentru ianuarie 2022). Asta înseamnă că trecerea la depunerea exclusiv online se va face din martie 2022 (declarația pentru februarie 2022).