Cu o camionetă plină la automatul de reciclare a ambalajelor

download (1)

 

O camionetă întreagă încărcată cu ambalaje a blocat o bandă din calea de acces în fața magazinului Kaufland de pe Calea Moldovei până când au fost introduse toate în automatul de reciclare. S-a întâmplat aproape de prânz când nu erau prea mulți oameni la coadă.

Persoana care a venit cu respectiva camionetă, înmatriculată în Bistrița-Năsăud, avea foarte multe sticle de bere goale. Cineva care se ocupa de buna funcționare a automatului i-a atras atenția să nu lase cumva prin preajmă ambalajele care sunt respinse de aparat fie fiindcă nu au marcată sigla care indică eligibilitatea lor pentru sistem, fie din alte motive. În rest, nicio opreliște să le introducă în automat.

Pe pagina de Facebook a ziarului, a fost postat următorul comentariu: ”Eu sunt persoana cu mașina respectivă și nu mă ocup de strâns sticle de pe stradă așa cum cred unii pur și simplu am un magazin alimentar și o terasă și sticlele se adună. Le duc o dată pe săptămână că nu sunt din oraș, deși avem contract cu Returo. Ro. În aprope 5-6 luni de când se reciclează, nu au venit măcar o dată să le ridice din toată comuna. (…)”. De pe pagina de Facebook reiese că este din comuna Romuli.

 

 

Sursa foto: timponline.ro, aici