Ambalaje 360° > Puncte critice pentru România: colectarea, sortarea și raportarea

 

17b0cb607e517ed9dbd1a5fe378412a3 XL

Revoluția asta, a PPWR – noul regulament european privind ambalajele – nu ne aparține. Este inițiativa țărilor cu rate de reciclare considerabil mai mari decât a României. Dar România trebuie să facă eforturi pentru a ajunge din urmă acele performanțe în colectare și reciclare de ambalaje.

De aceea, prima revoluție la care am asistat cu adevărat a fost inaugurarea SGR sub administrarea RetuRO. Cu bune, cu rele, România are un sistem DRS(SGR) pe care alte țări vor fi nevoite să-l implementeze în următorii doi ani. Cel puțin așa spune PPWR. Despre situația la zi a colectării prin RetuRO a vorbit Anca Severin, Director de Marketing si Comunicare, RetuRO.
„Pe date estimate, vorbim despre peste 80 de milioane de ambalaje colectate în luna martie, practic vorbim despre o creștere de patru ori de la o lună la alta. Ne bucurăm că de la o zi la alta tot mai mulți români utilizează Sistemul Garanție Returnare. Începând cu luna februarie RetuRO a realizat primele tranzacții de vânzare a materiei prime către reciclatori pe toate tipurile de materiale și de atunci în fiecare zi RetuRO livrează zilnic comenzi pe fiecare tip de material. În discuțiile permanente pe care le avem cu reciclatorii, noi îi informăm săptămânal ce cantități estimăm că vom colecta și comenzile lor se raportează la aceste cantități”, a precizat Anca Severin, Director de Marketing si Comunicare, RetuRO.