Rata de reciclare a ambalajelor a României a fost de 30% în 2020, ușor mai mică față de 2019

 

aaaa4

 

România a reciclat 30,1% din deşeurile de ambalaje din plastic, în 2020, în scădere faţă de 31,1% în 2019 și depășește state precum Irlanda, Austria sau Suedia, arată datele publicate joi de Eurostat.

Uniunea Europeană a generat în 2021 o cantitate de 188,7 kilograme de deşeuri de ambalaje pe cap de locuitor, cu 10,8 kilograme mai mult decât în 2020, aceasta fiind cea mai mare creştere înregistrată în ultimii 10 ani

În total, Uniunea Europeană a generat 84 milioane de tone de deşeuri de ambalaje, din care 40,3% au fost deşeuri din hârtie şi carton, 19% au fost deşeuri din plastic, 18,5% hârtie, 17,1% deşeuri din lemn şi 4,9% deşeuri din metal.

În 2021, fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deşeuri de ambalaje din plastic. Din această cantitate, 14,3 kilograme au fost reciclate. Comparativ cu anul 2020, atât generarea de deşeuri de ambalaje din plastic cât şi reciclarea au crescut: generarea a crescut cu 1,4 kilograme per capita (un avans de 4%) şi reciclarea cu 1,2 kilograme per capita (un avans de 9,5%).

În rândul statelor membre, Slovenia (50%), Belgia (49,2%) şi Ţările de Jos (48,9%) au reciclat în 2021 aproape jumătate din deşeurile de ambalaje din plastic. În contrast, mai puţin de un sfert din deşeurile de ambalaje din plastic au fost reciclate în Malta (20,5%), Franţa (23,1%) şi Suedia (23,8%).

Între 2011 şi 2021, cantitatea per capita de deşeurile de ambalaje din plastic generată a crescut cu 26,7% (un avans de 7,6 kilograme per capita). În aceeaşi perioadă, cantitatea de deşeurile de ambalaje din plastic reciclată a crescut cu 38,1% (un avans de 3,9 kilograme per capita).

Citește mai mult

Sursa foto: paginadesustenabilitate.ro, aici