Țeapa unei firme tulcene de reciclare deșeuri din sticlă în valoare de peste 5 milioane de lei
Țeapa unei firme tulcene de reciclare deșeuri din sticlă în valoare de peste 5 milioane de lei i-a adus un dosar penal administratorului care a depus Declaraţia privind obligaţiile la Fondul de Mediu, raportând şi cantitatea de 2.550.080 kilograme de deşeuri de ambalaj de sticlă ce nu a fost efectiv reciclată niciodată.
Parchetul a dispus măsuri asigurătorii asupra a trei terenuri intravilane deţinute de tulcean în municipiu, în suprafaţă totală de 24.000 metri pătraţi, până la concurenţa valorii prejudiciului de 5.100.160 lei şi a sumelor reprezentând cheltuielile judiciare, fiind astfel asigurată recuperarea prejudiciului şi a cheltuielilor judiciare.







