Se vor introduce cerințe noi privind folosirea materialelor reciclate
Un proiect de lege propune schimbarea modului în care sunt fabricate ambalajele pentru băuturi în România și introduce cerințe clare privind folosirea materialelor reciclate, potrivit TVRInfo.
Producătorii de ambalaje pentru băuturi ar putea fi obligați să includă sticlă și metal reciclat în procesul de fabricație, potrivit unei inițiative legislative aflate în Parlament. Măsura are în vedere ambalajele cu o capacitate de până la 3 litri și are ca scop reducerea cantității de deșeuri și a dependenței de materii prime virgine.
Potrivit inițiatorilor, România este obligată să aplice legislația europeană în domeniul economiei circulare, în condițiile în care „a plătit către bugetul Uniunii Europene aproximativ un miliard de euro” pentru plastic nereciclat în perioada 2021–2025. Inițiatorii, parlamentari PNL, spun că aceste costuri sunt „rezultatul neîndeplinirii obligațiilor și al ineficienței cadrului legal actual”.







