Saci cu sticle, doze și pet-uri, din automatele de colectare selectivă, ținute pe domeniul public. Patru firme au fost amendate la Botoșani
Patru firme din Botoșani au fost amendate de polițiștii locali pentru că au lăsat peturile din automatele de colectare selective pe domeniul public. Sacii cu sticle, doze și pet-uri, din automatele de colectare selectivă, erau ținute pe domeniul public, în spatele firmei care le colectează.
Polițiștii locali au anunțat astăzi că în perioada 25.08.-12.09.2024, în conformitate cu atribuțiile reglementate de Legea nr. 155/2010, au desfășurat activități pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care abandonează deșeuri menajere pe domeniul public/în coșurile stradale.
De asemenea, au fost verificate și situația celor care nu își întrețin corespunzător proprietățile, prin activități de curățare a vegetație și igienizare.
Într-un comunicat, polițiștii locali au explicat că, ca urmare a activităților întreprinse pentru identificarea proprietăților – clădiri și terenuri neîntreținute, patru societăți comerciale care dețin terenuri în str. Pușkin, str. Calea Națională și str Col. V. Tomoroveanu, au fost sancționate contravențional cu amendă, potrivit art. 3 lit. a din H.C.L. 355/2011, care reglementează obligația deținătorilor de terenuri de a asigura igiena în imobilele şi incintele deţinute sub orice formă, prin activităţi de curăţire, dezinsecţie şi deratizare, cuantumul total fiind de 4000 lei.
Sursa foto: botosani24.ro, aici