România PETorească. De ce văd românii „roşu“ atunci când aud de „verde“?
Protejarea mediului n-a fost poate niciodată una dintre preocupările cotidiene ale românilor, însă necesitatea alinierii cu normele Uniunii Europene şi, mai ales, teama de sancţiuni ne forţează să ne scuturăm de mentalităţile învechite, să ieşim din zona de confort şi să facem paşi fermi spre modernizare.
La nivel declarativ, românii sunt aproape la fel de interesaţi de protecţia mediului ca restul europenilor. Cel puţin asta ne arată un sondaj Eurobarometru din 2019, în care 87% dintre români au răspuns că protecţia mediului este „foarte importantă“ sau „destul de importantă“ pentru ei, raportat la o medie europeană de 94%.