Raul Pop, secretar de stat în Ministerul Mediului: „În stadiul în care se află acum societatea, e nevoie în primul rând de eliminarea risipei, ca să putem fi mai sustenabili”
Sustenabilitate – un concept auzit deseori, folosit în diverse situații. Sunt persoane care merg până la subtilități ale sensului, alții care îl utilizează ca etichetă valabilă pentru aproape orice.
„Din punctul meu de vedere, sustenabilitatea înseamnă optimizare de resurse, și că mă uit la această sintagmă dintr-o perspectivă ecologică și economică în același timp – consum mai puțin, voi impacta mediul mai puțin. Aici vorbim de risipă de energie, risipă de materiale, risipă de muncă, risipă de transport. În stadiul în care se află acum societatea, e nevoie în primul rând de eliminarea risipei, ca să putem fi mai sustenabili. Ceea ce înseamnă să putem susține în timp actualul regim de viață, cu un consum mai mic de resurse”, a subliniat Raul Pop într-un interviu acordat Republica.ro.