Raport: România și Bulgaria s-ar putea transforma în depozite de deșeuri din plastic provenite din UE
Agențiile de mediu și specialiștii din industrie sugerează că Europa de Est, în special România și Bulgaria, ar putea fi următoarele depozite uriașe pentru deșeurile din plastic, aratând într-un raport felul în care acționează criminalitatea organizată transfrontalieră din acest domeniu.
„România, în special, înregistrează deja un aflux substanțial de deșeuri din plastic din țările UE, deși are a doua cea mai scăzută capacitate de reciclare din Europa”, se arată în raportul Inițiativei Globale Împotriva Crimei Organizate Transnaționale (GITOC), preluat de Euronews. Declararea înșelătoare și ascunderea deșeurilor periculoase și mixte, spălarea banilor, infracțiunile financiare și corupția se numără printre infracțiunile comise în transportarea acestor gunoaie în întreaga lume.