„Pungi” de metan, deasupra gropii de la Vidra. Activiștii de mediu susțin că au fost amenințați de operator

Mai multe organizații de mediu au fost amenințate după ce au scos la iveală depășiri ale emisiilor de metan la groapa de gunoi de la Vidra, respectiv „pungi” de metan, la capătul unor monitorizări certificate, potrivit unui comunicat de presă al 2Celsius.
Acțiunea de monitorizare a emisiilor poluante de metan și alți compuși chimici periculoși vine ca urmare a unor înregistrări, preluate de la sateliții EMIT (NASA), EnMAP (DLR), și Carbon Mapper. De asemenea, în evaluarea concentrației de poluare produse a fost implicat și Observatorul Internațional pentru Emisii de Metan (IMEO) al Programului Națiunilor Unite pentru Mediu.
După publicarea datelor, în care au fost surprinse mai multe „pungi” persistente de metan din perioada noiembrie 2023 – mai 2025, cu debite estimate a se situa între 600 kg CH₄/h și 3,2 tone CH₄/oră, activiștii au primit o notificare pe care aceștia o consideră „o tentativă clară de intimidare”. Documentul notificării ar fi fost inițiat de către EcoSud SA, administratorul gropii de gunoi în cauză.







