Peste 16 tone de deşeuri textile, oprite la intrarea în ţară la Punctul de Trecere a Frontierei Siret
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Siret, împreună cu inspectorii vamali ai Biroului Vamal Siret și reprezentanții Gărzii de Mediu Suceava, nu au permis intrarea în ţară a unui automarfar încărcat cu peste 16 tone de deșeuri, transmite un comunicat din partea Poliției de Frontieră.
Luni, 20 ianuarie a.c., în jurul orei 09.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de intrare în ţară, un cetățean ucrainean, în vârstă de 36 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Ucraina.
Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 16.100 kg de deșeuri textile (îmbrăcăminte şi diferite amestecuri de materiale textile), de la o societate comercială din Ucraina, care urmau să ajungă la o firmă din București.







