Oradea, orașul din România care a colectat cele mai multe deșeuri textile în 2025. Unde ajung hainele vechi aruncate de orădeni
O analiză făcută la nivel național arată că Oradea este orașul în care, în primele 10 luni din anul trecut, s-au strâns cele mai mari cantități de deșeuri textile.
Mai precis, în Oradea s-au strâns 558,57 tone de textile, iar pe locul doi este orașul Sibiu, cu 450 de tone, și pe trei Craiova, cu 340,53 tone. Clasamentul a fost întocmit în programul „Harta reciclării” al Asociației Viitor Plus, în colaborare cu Asociația Ecoteca.
Orașul este prezentat și ca model de succes, pentru sistemul de colectare implementat, în parteneriat cu o firmă, TexCycle România, și un ONG, Filantropia Oradea, prin care hainele vechi aruncate de orădeni sunt refolosite, reciclate sau incinerate. Cele două entități au montat prin oraș containere metalice în care cetățenii pot arunca resturi textile. De asemenea, orădenii pot duce hainele vechi și la cele două centre cu aport voluntar din oraș, administrate de RER Vest.







