„Muntele de Haine” crește în România. Administrațiile locale colectează textile doar pe hârtie: doar 6–8% sunt efectiv reciclate
Studiul face parte din campania de conștientizare Muntele de Haine, susținută de ING Bank România
Colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie în România, începând cu 1 ianuarie 2025. La mai bine de un an în care municipalitățile aveau obligația să implementeze sistemul de colectare, de la consumator la reciclator, acesta funcționează în anumite localități, dar este aproape sau chiar inexistent în multe alte orașe din țară.
Doar 6–8% dintre textilele colectate ajung efectiv să fie reutilizate sau reciclate
Analiza, realizată la nivel național de Viitor Plus şi Ecoteca, arată că infrastructura de colectare a fost implementată în majoritatea orașelor, însă traseul ulterior al hainelor – sortarea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, incinerarea, depozitarea – rămâne în mare parte opac și depinde adesea de inițiative punctuale sau de parteneriate cu ONG-uri. Potrivit estimărilor industriei, doar 6–8% dintre textilele colectate ajung efectiv să fie reutilizate sau reciclate, în timp ce restul ajung să fie incinerate sau depozitate.







