Ministrul Mediului, despre lupta cu poluarea. „Sunt câteva puncte negre pe harta României. Acolo, vorbim de o mafie întreagă”

Ministrul Mediului, despre lupta cu poluarea. „Sunt câteva puncte negre pe harta României. Acolo, vorbim de o mafie întreagă”

Invitat la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, ministrul Mediului a spus că vrea să schimbe legislația pentru a putea intra pe proprietăților celor care poluează. Este una dintre măsurile despre care Mircea Fechet a vorbit, în lupta cu poluarea. El a trecut în revistă și principalele zone, unde „au loc frecvent arderi ilegale”, afirmând că în unele locuri există chiar „mafii”, pentru eliminarae căreia mai multe instituții trebuie să colaboreze. A dat ca exemplu localitatea Sintești.

„În jurul Bucureștiului, cu precădere, avem senzorii înroșiți, avem probleme cu poluarea. Acolo putem spune că în zona Sintești, în zona localității Vidra, există un focar. Putem să-l numim o comunitate întreagă. Printre altele, se ocupă și cu incendierea deșeurilor și aia e o problemă pe care o gestionăm în limita cât poate gestiona Ministerul Mediului, cu cei 10 comisari de la Garda de Mediu Ilfov”, susține ministrul Mediului. Zonele cu probleme, scanate cu ajutorul dronelor Mircea Fechet susține că în prezent „știm ce se întâmplă în fiecare centimetru din acea zonă”. Asta cu ajutorul unor drone, care au realizat 3000 de fotografii de înaltă rezoluție. „În ultima lună, împreună cu colegii mei din minister, am fost în zona respectivă și folosind niște drone, folosit o metodă foarte bună bună de scanare a întregului teritoriu. Am pus cap la cap 3.000 de fotografii de înaltă rezoluție și putem spune că știm ce se întâmplă în fiecare centimetru din acea zonă. (…) Acolo există niște activități pe care noi le considerăm cel puțin suspecte și în rândul unu și în rândul doi și în rândul trei de case. Unii se ocupă cu fiare vechi, alții se ocupă cu acumulatori auto, alții se ocupă cu deșeuri din echipamente electrice, alții cu cabluri. Știm care are cântar în curte și care n-are, știm care are camion în curte și care n-are. Știm cine dezmembrează ilegal autovehicule scoase din uz și cine are în curte doar grătarul”.

Citește mai mult

Sursa foto: digi24.ro, aici