La Corbii Mari, măsuri ferme împotriva împotriva persoanelor care transportă și abandonează deșeuri în comunitate

La  Corbii Mari, măsuri ferme împotriva împotriva persoanelor care transportă și abandonează deșeuri în comunitate

Fenomenul de aducere a gunoaielor din alte localități și abandonarea lor pe teritoriul comunei a atins un punct critic. „Apelurile repetate la responsabilitate trebuie înlocuite cu măsuri dure”, a precizat edilul.

Angajații Primăriei au identificat o utilitară care transporta deșeuri în comună. Poliția a fost sesizată imediat, iar autoritățile au aplicat sancțiunea legală, confiscând și sigilând mașina. Primarul a subliniat că astfel de măsuri sunt necesare pentru a proteja casele și familiile locuitorilor, dar și pentru a menține curățenia și respectul față de lege.

„Comuna Corbii Mari nu este groapa de gunoi a nimănui. Este degradant să abandonezi deșeuri aici, mai ales după ce am avertizat că legea privind regimul deșeurilor este foarte dură. Nu voi ezita să apelez la ea”, a transmis primarul.

Primarul le-a mulțumit reprezentanților MAI și GNM pentru promptitudine, precum și cetățenilor care semnalează astfel de fapte. Totodată, a lansat un avertisment către cei care s-ar tenta să recurgă la astfel de practici.

Citește mai mult