Italia a fost condamnată la CEDO pentru arderile de deşeuri. România are aceleaşi probleme, dar nu îi pasă.

Italia a fost condamnată la CEDO pentru arderile de deşeuri. România are aceleaşi probleme, dar nu îi pasă.

Italia a fost condamnată în data de 30 ianuarie a.c. de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după zeci de ani de scandal sanitar uriaş, cu privire la inacţiune împotriva depozitelor de deşeuri toxice ale mafiei din apropierea oraşului Napoli, a relatat Agerpres. România are aceleaşi probleme, dar nu îi pasă.
Judecătorii jurisdicţiei europene cu sediul la Strasbourg au recunoscut responsabilitatea Romei faţă de activităţi ilegale de depozitare şi incinerare de către mafie a unor deşeuri periculoase, care au provocat o creştere a cancerelor în rândul populaţiei.

„Statul italian nu a răspuns gravităţii situaţiei cu diligenţa şi celeritatea necesare, în pofida faptului că avea cunoştinţă de problemă de mulţi ani“, a stabilit Curtea, care acuză Roma de încălcarea Articolului 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului care garantează „dreptul la viaţă“.

Judecătorii au decis în unanimitate să-i dea Italiei un termen de doi ani pentru a „elabora o strategie exhaustivă prin care să răspundă situaţiei, să implementeze un mecanism de control independent şi o platformă de informare publică“. Una dintre avocatele reclamanţilor, Antonella Mascia, a salutat această decizie. „Sperăm că autorităţile vor înţelege că această hotărâre a instanţei este un îndemn pentru schimbarea lucrurilor“, a declarat ea pentru AFP.

Citește mai mult

Sursa foto: ecologic.rec.ro, aici