Ionuţ Georgescu: „Cred că sistemul are nevoie de un lider și m-aș bucura ca el să vină de la Ministerul Mediului“

Ionuţ Georgescu: „Cred că sistemul are nevoie de un lider și m-aș bucura ca el să vină de la Ministerul Mediului“

Una dintre cele mai importante Organizaţii care Implementează Resposabilitatea Extinsă a Producătorilor (OIREP) şi cu siguranţă una dintre cele mai transparente organizaţii este FEPRA. Despre piaţa deşeurilor de ambalaje, despre lipsurile din sistem, dar şi despre planurile de dezvoltare ale organizaţiei am vorbit cu Ionuţ Georgescu, CEO FEPRA SA.

Aţi făcut câteva schimbări majore în organizarea şi funcţionarea companiei FEPRA. De ce au fost necesare aceste schimbări?

Ionuţ Georgescu, CEO FEPRA: Pentru că pe mine m-a pus pe gânduri  ceea ce s-a întâmplat cu FEPRA și am încercat să văd care au fost greşelile pe care le-am făcut şi să învăţ din ele. În primul rând, trebuia să înţeleg de ce FEPRA a crescut atât de mult în perioada 2016-2018, o perioadă în care noi ne-am crezut frumoși și deștepți, dar în realitate nu eram chiar aşa. Realitatea a fost că atunci nu numai noi, ci piața a fost cea care a crescut foarte mult, pentru că în 2015 a bubuit problema raportărilor. Şi în acel moment când piața a crescut de la 15-20 milioane euro la 150-200 milioane de euro, normal că şi apetența pentru piață s-a schimbat. În prima fază FEPRA a luat caimacul, ca să spunem aşa, și până în 2018 s-a poziționat ca lider de piață.

Citește mai mult