INFOGRAFIC Reciclarea plasticului este neglijată, atât de oameni, cât și de marile companii și lanțuri de supermarketuri
Companiile petroliere, producătorii și comercianții cu amănuntul au adoptat diverse metode de reciclare pentru plastic, dar multe dintre aceste proiecte sunt nereușite și generează mai multe daune decât beneficii mediului înconjurător, dacă nu sunt realizate în mod corespunzător, conform The Telegraph
Lanțul de supermarketuri Tesco din Marea Britanie a adoptat în 2021 o metodă de reciclare a plasticului prin amplasarea unor coșuri de gunoi speciale, pentru obiectele fabricate din plastic moale, și promitea, la vremea aceea, că “va colecta peste 1.000 de tone pe an și va recicla cât de mult se poate din acest material, în produsele și ambalajele vândute” în magazinele sale. Ulterior, o investigație a Agenției de Investigații de Mediu și a grupului Everyday Plastic a determinat că magazinele Tesco incinerau o mare parte din plasticul colectat, în loc să îl recicleze, scrie BiziDay.