Groenlanda, Trump și Feldioara: harta secretă a independenței tehnologice a Europei
Într-o eră în care resursele critice dictează noua ordine mondială, Groenlanda a încetat să mai fie doar o insulă de gheață la marginea unei hărți, devenind epicentrul unei lupte geopolitice între marile puteri. În timp ce declarațiile președintelui Donald Trump privind o eventuală anexare subliniază o miză de securitate națională a SUA, un parteneriat surprinzător poziționează România ca verigă-cheie în spargerea monopolului chinez asupra pământurilor rare.
Miza americană: Securitate, nu doar tranzacție
Interesul manifestat de Donald Trump pentru cumpărarea sau anexarea Groenlandei nu este o simplă „ambiție imobiliară“, ci o inițiativă care îmbină uriaşe mize economice și de securitate națională. Pe măsură ce schimbările climatice topesc calota glaciară, zăcăminte uriașe de resurse critice devin accesibile, oferind SUA o oportunitate strategică de a contracara influența Rusiei și a Chinei în regiunea arctică.







