FOTO Ciucu prezintă ”epopea fabuloasă a punctelor de colectare, ca în Misiune Imposibilă. Așa e Bucureștiul construit de comuniști!”
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prezintă ”epopea fabuloasă a punctelor de colectare pe fracții, încă nefuncționale”, un amestec de birocrație, interese și bani mulți pe o piață neconcurențială, el arătând că este aproape ca în filmul Misiune Imposibilă, atunci când trebuie să se alienieze toate schemele posibile ca să își atingă Ethan Hunt obiectivele, dar viața bate filmul.
Ciprian Ciucu arată că, din punct de vedere al gradului de dificultate, ”probabil este cel mai birocratic proiect din Europa”. ”Simplu de executat, dar d.p.d.v. BIROCRATIC este aproape ca în filmul Missiune Imposibilă, atunci când trebuie să se alienieze toate schemele posibile ca să își atingă Ethan Hunt obiectivele. Dar viața bate filmul. M-a pus dracu să zic că se poate și să salvăm prin acest proiect vreo 120 de milioane de lei, bani europeni destinați României (mai multe programe de finanțare pe cadrul financiar trecut, mai mult proiecte, dar pentru a simplifica explicațiile nu mai detaliez).







