Deșeurile din plastic și reciclarea SGR: cifre și ajustări
Reciclarea ambalajelor devine tot mai mult o prioritate la nivel global, iar Sistemul de Garanție – Returnare (SGR) este unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru reducerea poluării și încurajarea economiei circulare. În România, Sistemul de Garanție-Returnare este încă la început de drum, dar a făcut progrese mari, mai ales în ce privește modul în care oamenii se raportează la deșeurile de ambalaje. Ce presupune mai exact SGR, cum funcționează în prezent și ce schimbări sunt așteptate în viitorul apropiat?
Iată ce ar trebui să se întâmple, dar și cât de mult protejăm mediul reciclând sticlele.
Raport SGR la primul an de la înființare
În primul an de funcționare, Sistemul Garanție-Returnare (SGR) a colectat peste trei miliarde de ambalaje de băuturi, dintre care 2,68 miliarde au fost deja reciclate, ceea ce reprezintă 88% din cantitatea colectată, conform RetuRo, administratorul sistemului.
În luna noiembrie 2024, rata de colectare a fost de 76%. Sistemul Garanţie-Returnare (SGR) a împlinit, în noiembrie 2024, un an de la lansare.
Sursa foto: green-report.ro, aici