Depozitări ilegale de deșeuri pe malul Someșului, descoperite la Ulmeni
Urmare a unor imagini din spațiul public privind existența unor depozitări de produse alimentare alterate (făină, paste făinoase, orez) și produse pentru igienă (pastă de dinți, periuțe de dinți) pe malul stâng al albiei majore a râului Someș, în orașul Ulmeni, punctul Furnicar (balastieră veche Ulmeni), Comisariatul Județean Maramureș al Gărzii Naționale de Mediu s-a autosesizat și a efectuat, în data de 11 februarie 2026, un control pe amplasament, constatând următoarele:
Existența unor depozitări de deșeuri pe malul stâng al albiei majore a râului Someș, în orașul Ulmeni, punctul Furnicar, județul Maramureș, atât cele menționate anterior – produse alimentare alterate (făină, paste făinoase, orez) și produse pentru igienă (pastă de dinți, periuțe de dinți) – aproximativ 0,5 mc, precum și alte tipuri de deșeuri menajere amestecate, deșeuri vegetale etc., în alte trei amplasamente apropiate, suprafața afectată totală fiind de aproximativ 30 mp, cu o cantitate totală de aproximativ 10 mc de deșeuri.
În timpul verificărilor efectuate în teren nu s-a putut identifica sursa acestor deșeuri.
Din documentele puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale ale orașului Ulmeni s-a constatat că acestea nu mai dețineau în stoc, din anul 2023, pachete cu ajutoare alimentare în cadrul POAD 2018–2021.







