Criza gunoiului persistă. Munţi de gunoaie
Asociația de Dezvoltare Intercomunitara „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” a amânat de trei ori ședința în care trebuia discutată rezilierea contractului cu Rosal pentru ridicarea deșeurilor menajere de la ploieșteni. În consecință, suntem îngropați la propriu în gunoi. Rosal nu a mai ridicat de două săptămâni deșeurile, deși ploieștenii plătesc acest serviciu.
În contextul pandemic pe care îl traversăm, gunoiul neridicat de două săptămâni în Ploiești, reprezintă un pericol pentru sănătatea cetățenilor. Și asta, deși în cadrul A.D.I. s-a votat majorarea tarifului la salubritate pentru cetățeni. Primarul Andrei Volosevici a solicitat ADI reziliere contractului cu Rosal, tocmai pentru că, susține edilul, aceată firmă nu este capabilă să gestioneze situația. Discuțiile pe tema rezilierii contractului cu Rosal Grup au fost de trei ori amânate până acum. Iar în oraș lucrurile se agravează de la o zi la alta.