Cinci lucruri pe care este bine să le știți în 2025 despre echipamentele electrice din gospodărie

Cinci lucruri pe care este bine să le știți în 2025 despre echipamentele electrice din gospodărie

Știați că puteți solicita distribuitorilor să preia gratuit echipamentele vechi, de dimensiuni mari, atunci când cumpărați altele noi? Sau că jucăriile cu baterie ori felicitările muzicale trebuie și ele reciclate? Sau că le puteți cere producătorilor repararea la un preț rezonabil a electronicelor care se strică? Asociația Environ, responsabilă cu reciclarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE), atrage atenția că există o serie de prevederi legislative mai puțin cunoscute, la îndemâna și în avantajul consumatorilor care, dacă ar fi aplicate de un număr cât mai mare de persoane, ar putea reduce considerabil cantitatea de deșeuri. Informațiile sunt furnizate în contextual în care cantitatea de DEEE s-a dublat în ultimul deceniu, dar ratele de colectare a acestora rămân în continuare foarte mici, potrivit ultimului raport Global E-Waste Monitor.

În 2022, la nivel global au fost generate 62 milioane tone de DEEE, din care s-au colectat mai puțin de un sfert (22,3%). Uniunea Europeană stă mai bine, cu o rata medie de colectare de 40,1%, iar România înregistrează o rată de colectare peste medie (45,4%, adică aproximativ 7,7 kg/cap de locuitor), ceea ce demonstrează că eforturile de îmbunătățire a sistemului de management din ultimii ani, încep să producă rezultate.

Citește mai mult

Sursa foto: ecologic.rec.ro, aici