Blocaj în salubrizarea Capitalei: Groapa Vidra ar putea fi închisă după 30 noiembrie. Primăriile Sectoarelor 1,2,3 și 4 acuză PMB că nu se implică în stabilirea tarifelor de depozitare
O adresă a Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice(A.N.R.S.C.) către Primăria Generală scoate la iveală un blocaj fără precedent la nivelul serviciilor de salubrizare din patru sectoare ale Capitalei. Primăriile Sectoarelor 1,2,3 și 4 acuză municipalitatea că nu a răspuns solicitărilor de a comunica oficial tariful de depozitare de la groapa de la Vidra în timp ce operatorul refuză noile tarife pe motiv că ar fi “aferente perioadei 2016-2017”.
Prin hotărârea 227 din 6 iulie 2021, Consiliul General a stabilit un tarif de depozitare la groapa Vidra de 24,9 euro pe tonă, inclusiv TVA, adică aproximativ 124 de lei. Potrivit adresei A.N.R.S.C., obținută de Buletin de București, EcoSud S.A refuza să pună în aplicare noile tarife și taxează cele patru sectoare ale Capitalei cu prețuri între 200 și 214 lei pe tonă.
Sursa foto: buletin.de, aici