Aproximativ jumătate din primăriile din judeţul Brăila, sancţionate de Garda de Mediu în 2024
„Au fost sancţionate cu amendă urmare a constatării unor fapte care au încălcat prevederile legale în vigoare privind gestionarea deşeurilor municipale primăriile oraşelor Însurăţei şi Făurei şi primăriile comunele Ulmu, Viziru, Bordei Verde, Tichileşti, Chiscani, Victoria, Siliştea, Gemenele, Cazasu, Traian, Vişani, Galbenu, Zăvoaia, Jirlău, Dudeşti şi Surdila Găiseanca”, potrivit informaţiilor furnizate, pentru Agerpres, de Garda de Mediu Brăila.
Suma amenzilor aplicate în anul 2024 UAT-urilor menţionate a fost de 765.000 de lei.
„În urma controalelor efectuate de GNM CJ Brăila la UAT-urile în cauză s-au stabilit termene fezabile, de la caz la caz, funcţie de amploarea aspectelor/problemelor de mediu constatate, astfel încât acestea să fie soluţionate legal, iar impactul asupra mediului să se reducă sau să fie eliminat. Faţă de anul 2023, în anul 2014 s-a constatat că numărul UAT-urilor care nu au respectat prevederile legale privind gestionarea legală a deşeurilor municipale a crescut”, a declarat, pentru AGERPRES, comisarul şef al GNM CJ Brăila, Camelia Carmen Tudorache.
Sursa foto: g4media.ro, aici