ANAF: O firmă a comercializat fără acte o cantitate uriașă de deșeuri metalice și a prejudiciat statul cu 21 milioane lei
O firmă din județul Timiș a prejudiciat statul cu 21 de milioane de lei, după ce a tranzacționat fără acte o cantitate de 420 de tone de deșeuri neferoase, potrivit Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF au finalizat, în luna februarie a acestui an, verificările la o companie din județul Timiș, activitatea principală a acesteia fiind colectarea și comercializarea metalelor neferoase.
În urma controlului antifraudă, s-a constatat că societatea a colectat și comercializat aproximativ 420.000 kg de aliaje de staniu și cositor, fără a putea demonstra proveniența acestora, neprezentând documente de origine și fără a le înregistra în evidențele contabile.
ANAF a sesizat acest caz organelor de umărire penală
De asemenea, există suspiciuni că bunurile au fost vândute pe teritoriul național, iar plățile au fost realizate în numerar, fără a fi corect înregistrate taxele și impozitele datorate statului. Inspectorii antifraudă au estimat un prejudiciu de 21 milioane lei, potrivit unui comunicat al ANAF.
În continuarea investigațiilor, cazul a fost sesizat organelor de urmărire penală, în conformitate cu Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Sursa foto: hotnews.ro, aici