Actualul ministru al Mediului nu susține extinderea activității RetuRO în domeniul reciclării. Ce va face viitorul ministru rămâne de văzut
După ce două proiecte legislative promovate în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor privind extinderea activităţii RetuRO au produs panică în rândul reciclatorilor din România, ministrul Mircea Fechet a decis să cheme de urgență la consultări pe toți cei interesați de modificările propuse. Întâlnirea a avut loc la Ministerul Mediului în data de 10 decembrie 2024 la ora 14.00.
În deschiderea consultării ministrul Mediului Mircea Fechet a amintit perioada de început a sistemului SGR, timpul lung în care ambalajele ajung de la producător pe rafturi și apoi în centrele de numărare, perioadă care este de câteva luni, fapt care a afectat îndeplinirea obiectivelor în primul an de funcționare al SGR.
„Vreau să precizez foarte clar că nu putem avea SGR fără penalități. Penalitatea este instrumentul financiar prin care noi ne asigurăm că sistemul nu ia piciorul de pe accelerație pentru că aceste garanții nerevendicate nu pot decât să bucure sistemul. Și atunci noi trebuie să știm că există un mecanism prin care să ne asigurăm că sistemul funcționează. Eu cred că SGR nu trebuie să se îndepărteze de la scopul pentru care a fost creat, de a recupera ambalajele SGR puse pe piața din România și de a le trimite la fabricile de reciclare unde sperăm să dezvoltăm o industrie românească cât mai viguroasă. Țin foarte mult la acest rol al SGR motiv pentru care nu îmi propun să extind cu nici un milimetru scopul pentru care a fost înființat. Nu voi susține transformarea SGR-ul nici în reciclator și nici în procesator. Aș vrea însă să ne uităm de unde am plecat și unde suntem astăzi și să vedem că am ajuns într-un punct extraordinar. Una dintre rațiunile pentru care avem aceste propuneri de acte normative în față s-ar putea traduce prin hai să găsim o variantă să nu omorâm sistemul de ziua lui, acum când împlinește un an și funcționează foarte bine“, a spus Mircea Fechet.
Sursa foto: ecologic.rec.ro, aici