deseuri
Controale în tot județul la cei care aruncă deșeuri: 70.000 de lei, cea mai mare amendă, unei firme din Cristian
20 February 2026În cadrul celor 32 de acțiuni de control au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 327.000 lei. În total au fost 25 sancțiuni aplicate persoanelor juridice, în valoare totală de 290.000 lei și 6 sancțiuni aplicate persoanelor fizice, în valoare totală de 37.000 lei; ”Acțiunea de control, derulată sub coordonarea Instituției ... Mai mult
Gunoaie din construcții, abandonate în Parcul Național Cheile Nerei / Autoritățile au demarat cercetările
19 February 2026În interiorul Parcul Național Cheile Nerei–Beușnița a fost găsită o zonă în care au fost abandonate ilegal resturi de materiale de construcții, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița. Incidentul reprezintă o încălcare gravă a legislației de mediu și un pericol real pentru ecosistemele protejate din această arie naturală de importanță națională, a ... Mai mult
Fundația Ecologică EcoDava avertizează că problema gunoiștilor neautorizate din Republica Moldova a ajuns la un nivel critic, după 15 ani de monitorizare a situației.
19 February 2026Potrivit organizației, criza deșeurilor nu mai este una locală, ci națională, cu impact direct asupra mediului și sănătății populației. Conform datelor prezentate, în Republica Moldova există peste 1 100 de depozite de deșeuri solide, care ocupă aproximativ 1 274 hectare de teren. Majoritatea acestora sînt neautorizate, necontrolate și neîngrădite. Doar cinci depozite sînt autorizate oficial, ... Mai mult
Depozitare ilegală de deșeuri în Parcul Național Cheile Nerei–Beușnița. Autoritățile au demarat cercetările
19 February 2026În prezent, sunt în desfășurare cercetări pentru identificarea persoanelor responsabile, urmând ca măsurile legale să fie aplicate conform legislației în vigoare. Toate dovezile disponibile au fost transmise autorităților competente, pentru sprijinirea anchetei și sancționarea celor vinovați. Reprezentanții administrației parcului reamintesc că abandonarea deșeurilor, fie ele rezultate din construcții sau din alte activități, este strict interzisă ... Mai mult
Gunoaiele aruncate în Canada în 1960 au ajuns acum pe o plajă din Scoția: „Este copleșitor”
19 February 2026Sticle și deșeuri din plastic care par să provină din Canada și datează din anii 1960 și 1970 au fost aduse de ape pe o plajă din Orkney, arhipelag scoțian. Voluntarii care strâng gunoaiele spun că sunt „copleșiți” de cantitatea de plastic găsită pe țărmul de la Howar Sands, în Sanday, în ultimele săptămâni, potrivit ... Mai mult
Deșeuri din construcții, depozitate ilegal în Parcul Național Cheile Nerei–Beușnița. Autoritățile au deschis anchetă
19 February 2026Impact direct asupra biodiversității și apelor Abandonarea deșeurilor într-un parc național reprezintă o faptă gravă, cu efecte directe asupra biodiversității, solului și resurselor de apă. Materialele provenite din construcții pot conține substanțe poluante care afectează flora și fauna, alterează peisajul natural și compromit experiența turiștilor care aleg să viziteze zona pentru frumusețea sa sălbatică. Administrația ... Mai mult
Probleme de mediu, sancționate cu 6 milioane de lei de Garda de Mediu Ialomița
19 February 2026Într-o comunicare oficială, Garda de Mediu Ialomița face un bilanț al activității de control pe care a realizat-o anul trecut. Potrivit instituției, valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 6 milioane de lei. În toate cazurile a fost vorba despre nerespectarea legislației în legătură cu protecția mediului înconjurător. Depozitarea deșeurilor neconforme, ținta comisarilor Gărzii de Mediu ... Mai mult
Comoara găsită de un imigrant într-o casă cumpărată cu 3.550 de euro în Germania: „Erau 40 de metri cubi de gunoi înăuntru”
19 February 2026Un imigrant din Bosnia și Herțegovina a trăit surpriza vieții sale după ce a cumpărat, la licitație, o casă abandonată în Germania pentru doar 3.550 de euro. În spatele pereților dărăpănați și al mormanelor de deșeuri, bărbatul a descoperit bani ascunși, care i-au acoperit cheltuielile de renovare. Povestea lui Dženan Ćišić a fost relatată de ... Mai mult
Borhotul în exces nu e îngrășământ. Când vorbim de poluare
19 February 2026Pentru a evita orice confuzie, autoritățile de mediu doresc să explice de ce, deși borhotul provine din fructe, depozitarea lui necontrolată este considerată poluare și de ce e nevoie să intervenim. Este perioada din an când în Maramureș se face țuica. „De ce borhotul „aruncat la șanț” nu este îngrășământ, ci pericol? Prea mult „natural” ... Mai mult







