Remus Negoi se implică într-o problemă vitală pentru români. „Există oameni care nu au apă și canalizare”

Remus Negoi se implică într-o problemă vitală pentru români. „Există oameni care nu au apă și canalizare”

Senatorul USR din Constanța, Remus Negoi, a vorbit despre problema românilor care nu au acces la apă sau la canalizare.

Acesta susține demersul ministrului Mediului, Diana Buzoianu, care a făcut un apel la Uniunea Europeană pentru ca România să primească sprijin financiar în acest sens. Remus Negoi nu concepe ca în anul 2025 să mai existe încă oameni care nu au acces la apă.

„Din păcate, în 2025 nu există apă și canalizare. Sunt milioane de români care nu au acces la apă curată sau canalizare. În multe zone oamenii trăiesc cu această problemă zilnic, deși apa și canalizarea sunt nevoi esențiale. Colega mea, Diana Buzoianu, ministrul Mediului, a cerut zilele acestea ca Uniunea Europeană să sprijine investițiile în apă și canalizare prin fonduri și instrumente financiare dedicate. În ultimele luni, echipa de la Ministerul Mediului a reușit să salveze investiții de miliarde de lei prin administrația fondului pentru mediu. Dar pentru ca lucrurile să se miște mai repede, este nevoie de sprijin și la nivel european. În România avem nevoie de soluții moderne. De la digitalizarea sistemelor care monitorizează calitatea apei, până la proiecte pentru protejarea ecosistemelor și dezvoltarea economiei albastre în zona Mării Negre. Aceste investiții nu sunt doar despre infrastructură, sunt despre sănătatea noastră, a românilor, și sunt despre respect pentru oameni. Fiecare român trebuie să aibă acces la apă curată și la un mediu sigur. Pentru asta ne luptăm zi de zi, asta facem și în Parlament și la ministerele pe care le coordonează USR”, a declarat Remus Negoi.

Citește mai mult

Sursa foto: cugetliber.ro, aici