VIDEO Localnicii din Chiajna, sufocați de munții de gunoaie. Octavian Berceanu: „Ne îngroapă cu 6 ani mai devreme”

 

download (4)

Numeroase sesizări privind depozitarea ilegală a gunoiului sunt depuse zilnic de locuitori din Chiajna, Rudeni, Pajura, Bucureștii Noi, Străulești, Militari Rezidence, Chitila, zona Șoselei de Centură.

Invitat prin Skype în emisiunea Puterea Știrilor, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu a vorbit despre pericolul pe care îl reprezintă această situație pentru sănătatea oamenilor.

„În primul rând, ca să faci o chestiune europeană civilizată, trebuie să împarți deșeurile pe categorii încă de când te gândești să le duci la tomberon, la ghenă. De fapt, ar trebui desființată noțiunea de ghenă și să ai niște tomberoane, niște cutii speciale unde să poți depozita deșeurile uscate. Uscat înseamnă sticlă, lemn, plastic, peturile, dacă nu poți să iei bani pe ele, tot ce rezultă din gospodărie și nu este în proces de fermentație. Și în partea cealaltă este gunoiul care provine din materiale biodegradabile. Dacă le amesteci, efectul este cel pe care îl simțim astăzi și îl simțim peste 30-40-50 de ani. Dacă nu-l amesteci așa cum fac alte țări normale dezvoltate din Europa, atunci fracția asta uscată merge spre economia circulară,  produce venituri, se transformă în materie primă secundară pentru diferite industrii, iar partea umedă, biodegradabilă, se transformă în gaz, energie, căldură, fertilizant, compost”, a afirmat fostul șef al Gărzii de Mediu.