Societatea de salubritate solicită cetăţenilor să înlăture eticheta RetuRO de pe ambalajele aruncate la gunoi
Operatorul regional de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe solicită cetăţenilor să îndepărteze eticheta RetuRO de pe ambalajele din plastic, sticlă şi metal înainte de a le arunca la gunoi, pentru a-i descuraja pe cei care scotocesc prin containere în căutarea acestora cu scopul de a le valorifica.
„Multe persoane aruncă sticlele returnabile în deşeurile reciclabile, după care unii oameni răscolesc containerele. Nu este vorba că oamenii sunt neglijenţi, dar observăm că automatele se defectează destul de des sau din alte motive nu funcţionează. În astfel de cazuri este de înţeles că oamenii îşi pierd răbdarea şi aruncă sticlele în gunoi, ceea ce agravează fenomenul. Soluţia este simplă. Rugăm pe toată lumea să îndepărteze eticheta RetuRO de pe sticle pentru a evita răscolirea containerelor. Dacă nu există motiv pentru a răscoli, fenomenul va înceta”, a declarat directorul Tega, Máthé László, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.