Programul de colectare-reciclare; ecologia la firul ierbii. De ce nu trebuie să renunțăm la puținul care funcționează cu adevărat

 

 

 

Fac parte dintr-o generaţie care a trăit o parte din viaţă ȋn comunism. Suntem alergici la vorbele mari, sforăitoare, la programe şi „acţiuni”. Mă doare când văd cum se scurg mii şi milioane de euro ȋn proiecte, seminarii şi colocvii inutile dedicate protecţiei mediului, ȋn timp ce ţara geme sub gunoaie.

Străzile sunt pline de maşini care ne sufocă cu motoarele lor din care au fost scoase catalizatoarele care costau oricum mai mult decât ȋntregul

Străzile sunt pline de maşini care ne sufocă cu motoarele lor din care au fost scoase catalizatoarele care costau oricum mai mult decât ȋntregul. În plus, am avut ȋn trecut acţiuni ecologice poate mai eficiente decât cele actuale.

Nu pot să nu salut entuziast anumite proiecte curat ecologice. Dar care, ȋn pur stil românesc, ȋncep bine şi se termină prost

Da, a vinde lapte şi iaurt ȋn ambalaje de sticlă reciclabilă era mai stânjenitor ca gest comercial şi acţiune, dar infinit mai „sustenabil” (noul cuvânt la modă, atât de la modă ȋncât l-am vidat de sens, aşa cum suge păianjenul naivă musca prinsă-n plasă) decât comunicarea sterilă focusată pe necesitatea reciclării. Un exemplu printre altele posibile. Aşa că nu pot să nu mă bucur şi să nu salut entuziast anumite proiecte curat ecologice, la firul ierbii. Dar care, ȋn pur stil românesc, ȋncep bine şi se termină prost. Două exemple pentru exemplificare.